PepsiCo intenţionează să desfiinţeze 8.700 de locuri de muncă la nivel mondial, respectiv 3% din totalul angajaţilor, şi să majoreze cheltuielile de marketing cu până la 600 de milioane de dolari, pentru îmbunătăţirea profitabilităţii, transmite Bloomberg.
Creşterea cheltuielilor se va concentra în mod special pe regiunea Americii de Nord.
PepsiCo a obţinut în ultimul trimestru din 2011 un profit net de 1,47 miliarde de dolari, în creştere cu 3% de la 1,37 miliarde de dolari în urmă cu un an.
Veniturile au avansat cu 11%, de la 18,15 miliarde dolari la 20,15 miliarde de dolari.
Pe ansamblul anului trecut, PepsiCo şi-a majorat profitul net cu 2%, la 6,46 miliarde de dolari, iar veniturile cu 15%, la 66,5 miliarde de dolari.
Directorul general, Indra Nooyi, vrea să mărească vânzările de băuturi răcoritoare în Statele Unite şi să recâştige cotă de piaţă de la Coca-Cola.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu