vineri, 10 februarie 2012

VIKTOR ORBAN acuză CNN că ar fi participat la un "puci" pentru înlăturarea lui de la putere


Premierul ungar Viktor Orban a declarat într-o reuniune a formaţiunii sale Fidesz că a fost pus la cale un puci în vederea înlăturării sale şi a guvernului său de la putere, implicând aspecte de securitate naţională şi cu participarea unor diplomaţi ungari şi străini, informează presa din Ungaria, citată de Agerpres.
Astfel, potrivit ziarului Magyar Nemzet, Orban a afirmat la reuniunea de miercuri seara că pentru orchestrarea acestui puci împotriva sa s-a făcut apel şi la media internaţionale, şi a dat ca exemplu ştirile difuzate de CNN care au pus un accent special pe criticile împotriva premierului ungar.
În pofida acestor atacuri concertate, puciul a eşuat, a subliniat Orban, conform Magyar Nemzet.
La rândul său, cotidianul Nepszabadsag a relatat că Viktor Orban a explicat în cursul întâlnirii cu reprezentanţii Fidesz că ştirile transmise de CNN despre Ungaria au încercat să creeze impresia că influenţa de care se bucură premierul a slăbit.
Diplomaţi având legături cu guvernul precedent au încercat să facă uz de relaţiile lor internaţionale pentru a-i submina poziţia premierului, a scris şi cotidianul Magyar Hirlap.
Portalul de ştiri Index precizează că Viktor Orban s-a referit, când a vorbit de atacuri coordonate, la ultimele zile din decembrie anul trecut.
Echipa lui Orban au făcut analize pentru a încerca să se stabilească motivele pentru cascada de ştiri critice la adresa lui Orban şi a guvernului său de la finele lui decembrie 2011. Un responsabil din staff-ul premierului care a dorit să i se păstreze anonimatul a declarat pentru Index că guvernul nu mai este "în ceaţă" în ce priveşte identificarea celor aflaţi în spatele acestor atacuri. S-au făcut rapoarte detaliate, pe ţări, cu privire la orientările din presă şi la situaţia lor economică, a spus responsabilul citat. În acelaşi timp, diplomaţii ungari au fost instruiţi să folosească aceste informaţii şi să facă demersuri punctuale pentru a îmbunătăţi imaginea Ungariei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu